E ultima zi din septembrie afara e destul de intunecat pentru aceasta ora. O briza rece imi intra in corp dinspre geamul deschis. Nu imi e frig dar neincrederea pentru care o am pentru cei din jur ma face sa tremur. Toti se maturizeaza iar eu stau pe aceea canapea maro intr-un colt uitandu-ma la ei cat de diferiti sunt fata de mine. Cat de maturi sunt fata de mine eu ce sunt ? o simpla fata care are o familie, 3 prieteni pe care ii respecta si tine enorm de mult la ei, ,o verisoara cu care nu prea vorbeste... si o matusa care o asteapta in Romania in vizita. Atat am dar sunt mai mult decat multumita, am tot ce imi doresc dar pentru cat timp? Familia, verisoara si matusa vor fi mereu acolo cand am nevoie dar acei prieteni ? Vor ajunge sa se maturizeze si atunci fiecare v-a merge spre drumul lui iar eu... va trebuii sa ma obisnuiesc sa merg si eu pe drumul meu, va trebuii sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu ii pot avea doar pentru mine si ca o sa isi faca si ei viata lor, viitorul lor iar eu pe al meu. Tipic mie sa ma roada gelozia pe dinauntru dar mereu imi dau seama ca exista altii care ar vrea sa ii aiba ca prieteni si nu ii au si atunci zambesc gandindu-ma ca am castigat, i-am castigat. Stiu ca intr-o zi se vor departa de mine si ma vor lasa in spate dar eu am sa continui sa fiu aceeasi Eu pe care ei incearca sa o schimbe. Poate sunt copil si nu imi dau seama acum, poate imi voi schimba mentalitatea cu timpul dar sper sa nu ma schimb foarte mult pentru ca vreau sa fiu aceeasi Eu sa reusesc sa lupt cu toate tentatiile din jur si sa raman aceeasi. Deja de acum simt cat de grea e lupta si cum cad mereu dar ma ridic, ma scutur si lupt.
Totul trece... chiar si timpul stau si ma gandesc ca m-ai este un an si 7 luni si am 18 ani. Cand a trecut timpul asa de repede? Parca ieri a fost majoratul surorii mele si sunt aproape 9 ani diferenta intre noi si acum e randul meu ? Acum incepe viata grea, acum incep problemele acum incepe ce este mai greu pana acum au fost doar niste copilarii frumoase care mi-au ramas in minte. Noptile cand adormeam plangand ca X nu ma baga in seama sau momentele cand radeam cu X vor ramane mereu in minte dar incep incet incet sa imi iau inima in dinti si sa fac acel pas mare pe care il detest. Pasul acela spre responsabilitatea totala cand nu mai depinzi de mama si de tata cand tot ce faci, faci cu mainile tale. Toti asteapta acel moment dar nu si eu pentru ca stiu ca nu ma voi descurca atat de bine..si cum am mai spus ... Totul trece :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu