Si.. raman fara cuvinte

E 2 noiembrie 2012 iarna se grabeste sa vina sa ne imbratiseze cu bratele ei reci. Nu ma supar, macar ea e sincera si isi arata adevarata fata nu ca si oamenii din jurul nostru care se prefac ca le pasa. E una din acele seri cand ai inima plina de ura stand de vorba cu o persoana, nu foarte cunoscuta dar stiu cum il cheama si unde sta dar nu stiu nimic despre viata lui dar il respect pentru ca isi pierde timpul vorbind despre viata. Prea multi sunt prea ocupati sa se gandeasca la alcool , petreceri si zdrente pentru a-si mai face timp din cand in cand sa mai vorbeasca despre viata, sa se gandeasca la ce e bine si la ce e rau. Nu sunt eu Dumnezeu sa pot judeca si sa spun ca ei gresesc. Poate eu sunt cea care greseste ca inca mai crede in speranta si in vise. Aleg sa stau curata decat sa ma murdaresc cu barfe. Imi ajung barfele care le aud zi de zi nu vreau sa dau alte motive de a vorbii pentru ca eu nu sunt asa. Nu vreau sa fac "chestii" doar ca sa aiba altii despre ce vorbii sau sa dovedesc ceva ci pur si simplu sunt EU. Vrei sa ma barfesti? Dai drumul, persoanele care ma cunosc cu adevarat nu o sa te asculte oricum, iar cei care te vor asculta nu au ce cauta in viata mea deci multumesc ca ma ajuti.

Deci sa revenim...

Deschid playlistul aleg o melodie si ascult foarte atenta citind versurile. Primele versuri si pielea se face ca de gaina si incep sa dau din cap fara sa imi dau seama. Dupa 3 minute 36 se termina si dau " replay" si iar.. si iar .. si iar chiar si acum o ascult inspirandu-ma pentru blog. Mereu am o melodie care imi "alina" urechile atunci cand scriu in blog si atat de multe as scrie dar prefer sa fac un rezumat. Ma uit ca de obicei pe Facebook si dau peste o fata care mi-a atras privirea (  nu sunt lezbii  dar arata destul de ok la fata nu la corp ). Avea poza de profil cu ea si prietenul ei intr-o barca. Am deschis poza si am citit comentariile. Baiatul a murit cu ceva vreme inainte intr-un accident de motocicleta. A fost ca un soc cand am incercat sa ma pun in locul ei. Se iubeau, se vedea asta dar ma intreb acum, ca el a murit ar mai putea sa isi gaseasca altul si sa isi continue viata? Pentru ca eu una nu cred ca as putea. M-as simti datoare fata de el pentru ca el m-a iubit pana s-a stins si acum e randul meu sa fac acelasi lucru dar.. oare cat timp? Nu vreau sa stiu cum e sa fi in locul ei nu vreau ca o persoana speciala sa se stinga, nu am trecut prin asta dar nici nu imi doresc si nu doresc nimanui asta. Am intrat de curiozitate pe Facebookul lui. Inca il mai avea si lacrimile au inceput sa cada cand am vazut mesaje de adio si un prieten de al lui ii povestea ca ar fi vrut ca sa fie si el la o petrecere asa cum erau ei inainte. Persoane care inca mai sperau ca el sa auda, sa vada, sa simta ca tuturor le este dor de el. Groaznic moment sa vezi o persoana draga ca se stinge ma gandesc destul de des la ce as face daca unul dintre cei dragi s-ar stinge si mereu ajung la aceeasi concluzie: depresie si poate as inebunii.

O poza prea profunda... si multe mesaje reies din ea dar.. va las pe voi sa le gasiti.

Si aici e melodia despre care vorbeam.